Ne scârțâie coliba purtată pe ambele picioare…
Se clatină in vânturi ce nevestit sosesc …
Privim in noi si totu-i griu și mucegai de floare…
Iar melancoliile din umeri ca și copaci ne cresc. .
Se lasa frigul peste învechite țigle de la blocuri…
In țevi respira sâcâitor un abur ca de apă caldă…
Iar un noian de frunze galbene in colt de scocuri…
Ca nimfele in ploii se urca și se scaldă…
Iaca se apropie tiptil de ultimile file, calendarul…
Padurile ne acopera din feciorelnica pudoare, ochii …
Armata vrejurilor uscate ne marginesc hotarul…
Acestei toamne primenite, imbracata in pantalonii si rochii. .
Privim cum soarele zâmbeste conservat si acru…
Pozeaza fugitiv când vine incet si pleaca iute…
La umbra lui candid noi facem simulacru …
A unor iubirii de nimeni, nebănuite și nestiute …
Viorile ne cânta in timbruri ruginii, orchestră…
Din cer ne pläng arhangheleste trâmbițe, cu voci nepovestite…
Alaiul dragostei de nuntă infantă și celestă…
Coboara in desfundatele cărării prin tara rătăcite …
La junghi mai adăugăm un junghi pe etajera …
In suflet acritu-i sorb de ambrozie curge…
Atunci, acum si aici e fiecare clipa efemera …
Când toamne se nasc când verile cu inocența, fuge…
Febril ne numărăm la clipe pina-n iarnă. .
Și infundam nadejdiile la borcan pentru nevoii…
Că bruma n-apucat inca lentoarea sa și-o cearnă. .
Sa ne rămână in suflet, incredintarile vâlvoi…
Atâta praf ne murdăresc vitraliile pe interior…
In huruit de norii ce macina continuu făinile de ploaie …
Încât visam albastrul cerului ca și decor…
Senin de Dumnezeu, cârpit peste o groapa de gunoaie…
Amin!